Untitled Document

 

 
         Centenar MIHAI POPESCU, 1909 - 2009

         Născut la 22 iulie 1909 la Târgovişte, Mihai Popescu a avut un destin tragic, murind la 43 de ani, în plină glorie. Un atac cerebral survenit în timpul unui spectacol în care juca rolul lui Iago avea să-i fie fatal, actorul încetând din viaţă după câteva zile, în 24 februarie 1953.

Fusese remarcat de Lucia Sturdza Bulandra din primul an de studiu la Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti. În 1931 absolvea Conservatorul cu „Comedia zorilor” de Mircea Ştefănescu, în care interpreta rolul lui Vlad, fiind apreciat la superlativ de cronicarii dramatici şi public. La puţin timp a fost angajat de Maria Ventura la compania sa. După călătorii în Franţa şi Germania, se înscrie la Seminarul dramatic al lui Max Reinhardt de la Viena. În Austria va cunoaşte consacrarea, jucând la Salzburg, la Folkstheater din Viena (Laerte din „Hamlet”) şi în alte teatre. „Era tânăr, frumos, elegant şi spiritual, cu glas bine timbrat, vibrant în momentele patetice, era un actor fermecător cu atât mai mult cu cât era inteligent şi cult şi calităţile acestea îşi puneau amprenta asupra creaţiilor sale.” (Virgil Brădăţeanu, „Profiluri. Mari actori români”, vol. I, 1973).

În stagiunea 1939 – 1940 este angajat al companiei Maria Filotti, la Bucureşti, joacă apoi la Teatrul Comedia şi la Naţionalul bucureştean. În anii războiului acceptă propunerea tentantă de a juca rolul lui Hamlet în mai multe teatre din Europa, dar proiectul nu se materializează. Trece printr-un lagăr de concentrare şi în noiembrie 1945 se întoarce în ţară. Este întâmpinat cu entuziasm şi Maria Filotti îi încredinţează rolul lui Armand Duval din „Dama cu camelii”, în care o are ca parteneră pe Elvira Godeanu. Va străluci în Romeo („Romeo şi Julieta” de Shakespeare) şi Bălcescu din drama lui Camil Petrescu, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.

„Când l-a interpretat pe Romeo, scrie Virgil Brădăţeanu (op. cit.), avea aproape patruzeci de ani, dar i-a dat o rară şi fermecătoare tinereţe spirituală, a trăit iubirea strălucitor, cu o bucurie care transfigura. Cucerea prin trăirea plenară, prin existenţa în minunata condiţie a eroului al cărui unic soare era frumoasa, dulcea Julieta. Spunea versurile cu farmec chiar dacă le sacada întrucâtva, se lăsa prins de gândul iubirii, de frumuseţea existenţei ei. Forma un cuplu încântător cu Mimi Botta şi dădea scânteietoare spiritualitate scenelor cu Mercutio (Emil Botta). A fost un spectacol mare prin – ceea ce nu de puţine ori lipseşte – realitatea scenică a lui Romeo şi a Julietei. Amândoi, Maria Botta şi Mihai Popescu, au reuşit să fie în mod ideal ceea ce pentru fiecare dintre noi reprezintă imaginea îndrăgostiţilor din Verona.”

Repertoriul de „Mari spectacole” din această săptămână mai cuprinde: „Să îmbrăcăm pe cei goi” de Luigi Pirandello (marţi 17 februarie), „Act veneţian” de Camil Petrescu (miercuri 18 februarie), „Orfeu în Infern” de Tennessee Williams (joi 19 februarie), „Cum vă place” de William Shakespeare, vineri 20 februarie), „Praznicul ciubotarului” de Thomas Dekker (sâmbătă 21 februarie), „Licuricii” de Tudor Muşatescu (duminică 22 februarie).


Autor: Tudor CRISTIAN (Costin Tuchilă)
Luni, 16 Februarie 2009 - 12:38 PM

 

 

 
 Info Cultural

  Observator Cultural

  Radio România

 

   Egmont

 

   Intrigă şi iubire

 

 

 

 Mihai Popescu în rolul lui Bălcescu